sâmbătă, 30 august 2014

Iarna in Bucegi

Azi am visat ca am mers cu trenul până dincolo de Craiova după care eram sus in Bucegi si era foarte multă zăpada. Am vrut să mă duc la Omu dar iubita mea a strigat după mine să nu mă duc că ninge și e periculos.

luni, 18 august 2014

O noua glaciatiune, al 3lea razboi mondial si oameni adapostiti galerii de metrou dezafectate

Acum cativa ani am visat ca orasul era devastat, era foarte frig si intuneric chiar si ziua si cerul era mereu acoperit de un strat de nori si praf. Am coborat intr-o galerie de metrou sau mai bine zic in ceea ce a ramas dintr-o fosta galerie de metrou. Nu mai era curent si metroul nu mai circula. Ramasese doar galeria ca o ruina in care se adaposteau oamenii. Erau acolo si familii cu copii care gateau si dormeau in acel loc intunecos si mizerabil. Am trecut pe langa niste oameni care imi povesteau ca metroul nu mai circula, e razboi si in apartamentele lor nu se mai poate locui pentru ca este atat de frig incat cresc turturi de gheata pe tavan. Incepuse al 3lea razboi mondial si o noua glaciatiune, gazul rusesc nu mai exista (probabil se epuizase sau rusii sistasera alimentarea cu gaz) si oamenii dormeau in catacombe subterane pentru ca nu mai aveau cu ce sa se incalzeasca si multi dintre ei nu mai aveau nici case, acestea fiind distruse de razboaie si cutremure si se temeau pentru viata lor din cauza ca orasul putea fi bombardat oricand. Acesti oameni se temeau ca orasul ar putea fi tinta unui atac nuclear si numai in subterane pot fi in siguranta,

duminică, 10 august 2014

Steagul Romaniei in flcari si lupte de strada in Bucuresti

Ai am visat ca eram in centrul Bucurestiului si pe marginea strazilor erau steaguri ale Romaniei din care ieseau scantei si flacari si spre Piata Universitatii si spre Piata Victoriei se vedea fum ca si cum ar fi fost un incendiu si oamenii se bateu intre ei dupa care vantul inceput sa bata foarte tare si a urmat o furtuna.