joi, 24 decembrie 2015

Teren surpat in spatele unui bloc si nori negrii care au transformat ziua in noapte

Azi am visat ca eram undeva la bloc, intr-un apartament din care vedeam pe fereastra circul de stat, dincolo de alte blocuri. Am parasit apartamentul si am mers printre blocuri spre circ. In spatele unui bloc de la soseaua principala era o groapa enorma, aproape cat blocul ca lungime si cu o adancime de aproximativ 10 m. Terenul se surpase si o intamplare fericita a facut sa nu se darame si blocul.
Tot azi am visat ca in plina zi un nor negru a acoperit cerul cu o viteza uimitoare si s-a facut intuneric ca noaptea.

marți, 22 decembrie 2015

Boli si copii cu handicap

Azi am visat o fetita cu un handicap, cu grave probleme neurologice. Mama ei zicea ca nu s-a nascut asa dar s-a imbolnavit mai tarziu. Dupa cum se prezenta fata parea sa aiba poliomielita. Mai era o mama cu un baietel foarte agitat si agresiv care nu stia nici macar sa vorbeasca desi parea sa aiba 5-6 ani. Mama nu reusea deloc sa se inteleaga cu acest copil care tipa, lovea cu pumnii si cu picioarele si facea niste gesturi numai de el intelese.
Tot azi am visat ca o fata cu parul blond inchis, prins intr-o coada la spate si ochii mari, caprui se tot lipea de mine. Si eu tineam la ea si desi doar in acest vis am intalnit-o, in vis o cunosteam si insemna ceva pentru mine.. Ea era foarte bolnava ceea ce ma intrista profund. Nu intelegeam de ce tremura toata si are greturi. Fata a inceput sa vomite chiar langa mine si mi-a murdarit haina. Am plecat de langa ea. Eram multe fete tinere, adunate in fata unei cladiri. O parte din cei care asteptau afara (inclusiv fata bolnava) au fost invitati in cladire. Eu nu am fost printre alesi si am ramas afara. In acel grup am vazut si cupluri. Era chiar si un cuplu format din doua fete. Ma uitam cu tristete la fetele care intrau si simteam durerea singuratatii. Am plecat mergand incet si am vazut un tramvai alb trecand prin fata cladirii, chiar pe langa trotuar. Pe o banca din parcul de langa cladire era o fata inalta, bruneta, cu parul lung si drept. Si ea era singura. Am intrat in vorba cu ea si ne-am imprietenit. I-am povestit totul.

duminică, 20 decembrie 2015

Buncarul subteran din cartierul Militari

Azi am visat ca am fost la un restaurant din cartierul Militari. In spate erau niste scari pe care se cobora si se intra intr-o cavitate subterana ce semana cu o pestera. Se mergea prin niste catacombe pana la niste incaperi unde erau bine ascunsi niste oameni care lucrau la niste calculatoare.

marți, 15 decembrie 2015

Harti cu trasee prin Crimeea si insula Lesbos din Grecia

Azi am visat o harta cu niste trasee care treceau prin Crimeea si prin Insula Lesbos si zona continentala a Greciei, trecand prin nord-vestul Greciei.

marți, 24 noiembrie 2015

Vladimir Putin si teroristii din Franta

Azi am visat ca Vladimir Putin era in fata mea si imi zicea ca in atentateele din Franta, alaturi de Salah Abdeslam, a mai fost implicata si o femeie care nici macar nu este banuita de terorism.
Tot azi am visat ca m-am dus la baie deoarece aveam impresia ca e foc acolo. Cand am intrat in baie am gasit geamul deschis si o entitate misterioasa m-a izbit in frunte. M-am speriat foarte tare. Am crezut ca cineva arunca cu pietre de afara sau ca un animal a intrat pe fereastra deschisa. Nu puteam sa-mi dau seama ce era.

marți, 10 noiembrie 2015

O calatorie in timp in clubul Colectiv si o sera

Azi am visat ca m-am dus in locul in care a fost clubul Colectiv. Usa era incuiata si in fata ei erau trantite niste materiale de constructii. Nu puteam intra acolo. M-am intors in timp, pana intr-o seara cand clubul era plin dar trupa care urma sa cante intarzia. Nu stiu daca era seara incendiuluilui. In club m-am intalnit cu un baiat care ma cunostea ruda cu o pictorita care ma cunostea si ea. M-am uitat pe pereti si la stalpii de sustinere. Erau acoperiti cu un material moale care parea sa fie murdar, imbibat in ceva sau stropit cu o substanta usor maronie. Am su pus mana pe unul dintre stalpi. Se simtea ceva uleios. M gandeam cum ar putea cineva sa foloseasca artificii in acest spatiu fara sa se gandeasca ca ar putea lua foc. Am incercat sa le spun oamenilor ce urmeaza sa se intample dar am simtit ca  nu pot schimba cursul istoriei si calatoria in timp s-a terminat, dupa care am visat ca eram intr-o mare sera, unde printre plante erau si statui in genul celor din renastere

vineri, 6 noiembrie 2015

Sala Palatului si o baie calda

Azi am visat Sala Palatului sau ceva asemanatoru. Ma plimbam pe langa cladire cautand ceva. Erau multi tineri in zona. Am intrat intr-o cladire (Nu mai tin minte daca era cea care semana cu Sala Palatului sau alta) si am urcat si am coborat foarte multe scari cautand acel ceva (nu mai tin minte ce). Imi aduc aminte vag ca in acea cladirea era si o gradinita de copii.
Tot azi am visat ca am luat legatura cu o agentie de turism si m-am dus la un hotel. Acolo am facut o baie calda. O femeie misterioasa, satena, cu parul de lungime medie, rotuda la fata era alaturi de mine

sâmbătă, 24 octombrie 2015

Alaturi de iubita mea pe malul Dambovitei

Azi am visat ca ma plumbam cu iubita mea pe malul Dambovitei. Ea ma tinea strans de mana ceea ce ma facea sa o doresc si mai mult. Ea avea parul deschis la culiare si tuns scurt. Am ajuns la unirii si am mers in centrul vechi

luni, 19 octombrie 2015

Statuia unei zeite descoperita pe un asteroid

Azi am visat ca pe un asteroid a fost descoperita statuia unei zeite. Asteroidul avea culoare solului martian. Statuia semana foarte mult cu cele din Grecia antica. Zeita avea o lira in mana stanga si o coronita de flori pe cap. Tot azi am visat ca am mers undeva la munte cu 4 francezi. Erau toti barbati si nu erau interesati de femei.

luni, 5 octombrie 2015

sâmbătă, 12 septembrie 2015

Un sejur la mare alaturi de iubita mea

Azi am visat ca eram undeva la mare alaturi de iubita mea. Ea era roscata, tunsa scurt.  In prima noapte am dormit la un hotel dupa care am gasit o gazda. Am visat ca ma sarutam cu ea langa o piscina

joi, 10 septembrie 2015

Am visat ca sarutam un schelet si era sa ma calce trenul

Azi am visat ca ma sarutam cu o tanara frumoasa dar dupa ce m-am uitat mai atent am vazut ca mai jos de nivelul gatului era un schelet, dupa care am luat un troleibuz care m-a lasat aproape de gara, langa o linie ferata. Am vrut sa merg spre gara dar am ajuns intr-un loc unde drumul se ingusta si chiar in acel moment am vazut un tren venind spre mine. M-am urcat intr-un copac si trenul a trecut chiar pe langa mine.

vineri, 4 septembrie 2015

Preotul ipocrit

Azi am visat o mare fata bisericeasca care tot tinea discursuri despre iubire, milostivenie, smerenie, bunatate, cumpatare si incetelepciune dar dupa acest discurs lung si siropos tot el s-a urcat in masina lui scumpa, a scos telefonul mobil si a inceput sa vorbeasca dandu-si arama pe fata. Preotul "plin de bunatate" si "iubitor de oameni" zicea: "Astia sunt niste pacatosi si merita jupuiti de vii si arsi!"
Acum, cand nu-l mai vedea nimeni cuvintele lui pline de ura erau otrava iar conversatia era plina de cuvinte jignitoare, incarcate de agresivitate. Preotul care cu putin timp in urma vorbise in mod fals despre iubire acum instiga la ura si violenta.
Am incercat sa-l filmez dar atunci a aparut o femeie foarte credincioasa, imbracata ponosit, neingrijita, cu parul negru si murdar, care a incercat sa-mi ia telefonul din mana.

miercuri, 19 august 2015

marți, 18 august 2015

Tunelul de sub piramide, lebdele moarte din cauza frigului si focul

Azi am visat niste piramide de genul celor din Egipt si un tunel subteran care incepea din gara unde eram eu si se termina sub una dintre piramide. Am coborat in acel tunel. Era intuneric bezna. Am folosit telefonul mobil pe post de lampa si am mers putin dar pana la urma intunericul m-a speriat si m-am intors. Peretii negrii erau acoperiti de un fel de mazga si era umezeala ca intr-o pestera. Cand am urcat inapoi am alunecat pe scarile ude si era sa cad de mai multe ori.
Am mai visat si ca a venit brusc iarna cu un val de frig cumpli si au inghetat apele si erau lebede moarte, prinse in gheata.
Spre dimineata am visat foc. Am visat ca diverse obiecte din cas mea luau foc din senin.

marți, 28 iulie 2015

O intalnire cu o femeie misterioasa la munte

Ieri am visat ca eram  undeva la munte, aproape de Brasov. Acolo m-am intalnit cu o femeie care mi-a trezit o multime de amintiri si stari ca si cum as fi trait o existenta paralela. Cand ea imi spunea ca a fost mereu alaturi de mine dar nu am stiut eu tot felul de amintiri false(?) se trezeau in mintea mea, ca si cum as fi trait mult mai multe experiente alaturi de ea. Ea statea suparata alaturi de mine reprosandu-mi ca am parasit-o. Eu purtam niste pantaloni albi. Ea era inalta, tunsa scurt, cu ochii albastrii. Am mers cu ea la o cabana undeva in munti. Acolo am visat ca eram in bratele ei si imi era atat de dor de ea incat nu as mai fi plecat niciodata de langa ea

luni, 13 iulie 2015

Apel video de pe front

In aceasta noapte am visat ca suna telefonul si cand am raspuns am observat ca este un apel video. Am vazut imagini in direct dintr-o zona unde avea loc un razboi, cu tancuri, rachete, bombe si foarte mult fum, un fum gros ce umbrea si intuneca pamantul. Unde eram eu era inca noapte dar in zona aia rasarise deja soarele.

joi, 18 iunie 2015

Incercari de a salva un avorton

Azi am visat un dispozitiv cu un fel de cutie metalica in care era un lichid in care am scufundat un avorton. Foloseam acel aparat in incercarea de a readuce la viata embrionul de 10 cm. Am conectat embrionul la o sursa de hrana prin intermediul unui tub care juca rol de cordon ombilical. Dupa un timp am vazut ca inima embrionului a ineput sa bata.
Noi incercam sa dezvoltam o tehnologie prin care embrionii sa fie crescuti in exteriorul uterului unei femei, intr-un uter artificial.

miercuri, 10 iunie 2015

Un zbor cu avionul

Sambata am visat ca eram in avion dupa care am mers cu autocarul si am ajuns undeva la mare.

marți, 26 mai 2015

In bratele iubitei

Azi am visat ca eram in bratele unei femei brunete cu ochii albastrii. Parca era real. O simteam in bratele mele, deasupra mea.
Am mai visat si ca eram in tren si ma intorceam de undeva din Oltenia si vedeam pe fereastra o strada din carierul Giulesti-Sarbi

joi, 14 mai 2015

Targ handmade inchis de ANAF si controlori RATB

Azi am visat ca un targ handmade organizat in centrul vechi de cineva care se numea Florin a fost inchis pentru evaziune fiscala dupa ce inspectorii ANAF au venit cu tot cu politia.
Am mai visat ca mergeam cu tramvaiul si a venit un control. Controloarea zicea ca nu apare ca as fi validat desi eu aveam abonament si am si validat cardul cand am urcat. Intai a incercat sa ma amedeze dupa care mi-a cerut telefonul mobil si in loc sa mi-l returneze l-a dat unui om care a fugit cu el. Nu am mai reusit sa-mi recuperez telefonul.


duminică, 10 mai 2015

Copil mic calcat de tren si criminali trimisi de o organizatie religioasa

Azi am visat ca mergeam cu un tren de noapte. Trenul s-a oprit brusc si am coborat toti sa vedem ce se intampla. Sub roti, pe sina era un copil mic taiat de tren, facut bucati.
Am mai visat ca o organizatie religioasa a trimis niste oameni sama omoare. Intai au trimis o femeie inalta bruneta. Aceasta a confundat-o pe mama mea cu mine. Eu eram scunsa undeva in casa in timp ce mama era in curte si a fost atacata de aceasta. Eu nu stiam ce se intampla si credeam ca venise sa fure dar mama dupa ce a fost lovita de aceasta pana a ajuns in spital mi-a zis ca ei pe mine ma cauta. Cand au vazut ca primul plan a esuat au mai trimis dupa mine un barbat care a mi-a bagat o bomba in haine si a pus si un lipici. Am reusit destul de greu sa scap de dispozitiv inainte sa explodese si l-am aruncat dupa barbatul respectiv. Cand au vazut ca nici asta nu a mers ei au trimis mai multi oameni inarmati cu cutite. M-am luptat cu ei si i-am dezarmat.

duminică, 3 mai 2015

Catastrofa din sistemul solar si planeta Jupiter

Azi am visat ca un corp cu o masa foarte mare a trecut prin sistemul solar, a lasat planeta Jupiter fara atmosfera si a tras nucleul dur al acesteia de pe orbita, facand ca acest sa se indrepte spre planeta noastra, impreuna cu niste asteroizi, Imi era frica ca unul dintre aceste corpuri va lovi pamantul

sâmbătă, 2 mai 2015

Un vis despre un autobuz

Azi am visat un autobuz care circula cu viteza, nu mai oprea in statii si mergea tot inainte ca si cum nu ar mai fi avut sofer. Autobuzul a iesit dinj oras, a sarit de pe sosea, peste o padure dincolo de care era un lac si a zburat spre soare

luni, 27 aprilie 2015

Lacul de langa Cismigiu

Azi am visat ca ma plimbam prin cismigiu si cand am ajuns in zona de est a parcului am vazut ca in locul cladirilor era un mare lac. M-am apropiat si am avut impresia ca sunt la mare. Valurile se loveau de mal, une erau si niste stanci inalte, iar malul celalalt era departe. Acolo se vedeau cateva claditi si o padure. Tot centrul orasului fusese inlocuit de acel lac. Apa era limpede si vremea insorita.

duminică, 26 aprilie 2015

Foisorul de foc

Azi am visat ca eram cu o femeie in jur de 30 de ani, satena, tunsa scurt, si mergeam spre Foisorul de Foc. Era noapte si noi eram undeva intre Ferdinand si Pache Protopopescu. Veneam din Pantelimon.

vineri, 24 aprilie 2015

Planta inteligenta

Azi am visat ca aveam o planta care raspundea la diversi stimuli. O atingeam si reactiona dar nu ca o mimoza. Era un fel de planta agatatoare care se prindea de mana mea si imi transmitea diverse semnale avand un limbaj compus din mai multe moduri de a se prinde. A mai venit un om dar de mana lui nu se prindea, ba chiar se retragea. O alta planta din specia respectiva se agatase de o masina parcata dupa care masina respectiva a facut accident, ca si cum planta ar fi presimtit accidentul. Am facut diverse experimente cu acea planta si parea sa posede o forma destul de dezvoltata de inteligenta. A luat un creion si planta l-a apucat  dupa care am luat si o hartie si spre suprinderea mea planta a inceput sa deseneze. Am fost si mai suprinsa cand am vazut desenul de mare acuratete ce prezenta imaginea unei femei pe un fundal intunecat. Dupa un timp in locul plantei am vazut-o pe iubita mea (mentionez ca doar in acest vis era iubita mea) bolnava si foarte slaba. Nu putea sa se ridice din pat Am stat alaturi de ea si am ingrijit-o pana cand si-a revenit, dupa care eram in Pantelimon alaturi de ea. O simteam in spatele meu . Ma tinea in brate si simteam cat de mult mai iubeste. Ne tineam de mana si nimic nu parea sa ne desparta pana cand a disparut brusc de langa mine. O cautam si nu o mai gaseam si eram foarte speriata. M-am apropiat de o apa adanca si limpede. Acolo am gasit-o. Am vazut-o iesind din acea apa si venind spre mine. Am luat tramvaiul 14 si am plecat amandoua de acolo. Am trecut de interrsectia cu Mihai Bravu si de Foisorul de foc si am ajuns undeva aproape de Dambovita. Eram iar in bratele ei si imi dream sa o am mereu langa mine.

sâmbătă, 18 aprilie 2015

Cutremur si panica la biblioteca

Azi am atipit in timpul zilei si am visat ca eram intr-o biblioteca si a inceput un cutremur. Rafturile cu carti s-au rasturant si oamenii au intrat in panica

joi, 16 aprilie 2015

Cutremur

Azi am visat iar cutremur. Am visat ca a inceput cutrmurul iar eu au am fugit desculta in curte pentru canu am mai avut timp sa ma incalt si am vazut cum se darama casa.

marți, 14 aprilie 2015

Ploaia si trenul pierdut

Ieri am visat ca eram in alt oras si trebuia sa ma intorc in Bucuresti. La ora 17 aveam un tren. Ploua torential si am asteptat sa se opreasca ploaia, dar nu s-a oprit, Cand am ajuns la gara am constatat ca pierdusem trenul

Tort cu ciocolata si cafea si pasaj pietonal la Piata Romana

Azi am visat un tort cu multa ciocolata neagra insiropat cu cafea, dupa care am visat ca am ajuns in Piata Romana. Acolo era un pasaj pietonal subteran ca in Piata Universitatii. Banda pentru biciclisti era foarte ingusta si acestia se chinuiau sa se mentina pe ea.

miercuri, 18 martie 2015

Prezentatorul TV care isi umilea invitatii

Acum aproape o saptamana am visat ca am participat la o emisiune TV unde era un prezentator care umilea invitatii cu jigniri de toate felurile si glume proaste sub masca unui show umoristic. Acest personaj vulgar si cu apucaturi de baiat de cartier si-a continuat emisiunea, avut o audienta record si s-a umplut de bani pana intr-o zi cand a intrecut masura si a pus-o pe una dintre invitate sa-si ridice roochia si sa stea in pozitia in care face ea sex dupa care a comentat in ceea ce priveste viata ei intima si a incercat sa o abuzeze sexual in fata unei tari intregi. Datorita acestor fapte a fost in sfarsit sanctionat si dat afara din televiziune, in urma unui scandal monstru. Acesta a contestat decizia luata si a parasit telerviziunea injurand ca la usa cortului.

Accidentul presedintelui

Azi am visat ca președintele (sau un fost presedinte, nu prea era clar) a fost implicat intr-un accident de circulatie in urma caruia au murit 2 oameni si a fost acuzat pentru acest accident.

duminică, 15 martie 2015

Petrecerea de revelion sponsorizata de Lidl

Azi am visat ca am fost la o petrcere de revelion sponsorizata de Lidl. Acolo am cunoscut o tanara blonda tunsa scurt. Ea a venit la mine si a dansat cu mine. Atractia era puternica si reciproca

sâmbătă, 7 februarie 2015

luni, 12 ianuarie 2015

Conferinte, ninsoare cu visol si dineu la Romexpo

Azi am visat ca am facut mai multe drumuri cu un autocar, dupa care am am participat la niste conferinte. Am mai visat si era senin, dupa care au aparut norii si a inceput sa ninga si sa viscoleasca. Erau pasari multe si mari care zburau. Am visat si ca eram la Romexpo si am participat la un dineu oficial intr-o sala in care erau roboti si se intra doar pe baza de cartela.Trebuia sa fiu acolo la ora 20 : 30. Prima data cand am intrat acolo sala era goala dupa ce au iesit niste oameni imbracati in costum cu cravata care pareau sa aiba functii inalte. Am luat-o pe unde nu trebuia si am ajuns sus trecand pe sub un brat robotic. M-am intors in sala de mese si de data asta am gasit oamenii acolo dar nu si mancarea care intarzia. Aveau sarmale si carnati de oaie. Am stat langa un om la vreo 50 si ceva de ani cu parul alb si mustata care parea sa fie un profesor universitar sau un politician. La ora 21: 15 am plecat de acolo si am trecut pe langa un caine cu sapca care dupa ce a fost strigat de un tanar sportiv a alergat dupa acesta si s-a transformat in om.

duminică, 11 ianuarie 2015

Statul Islamic, agenti secreti infiltrati la NATO si atentatul terorist de la Charlie Hebdo

Cu cateva zile inainte sa fie ucisi caricaturistii de la Charlie Hebdo am visat mai multi membrii ai gruparii statul islamic care erau furiosi si au organizat un fel de sendinta pentru a discuta ceva. Si intre ei erau anumite disensiuni. Printre ei erau si agenti care jucau la doua capete fiind in acelasi timp si la NATO sau in alte structuri ale americanilor sau ale tarilor din vestul Europei. Acestia erau spioni, cai troieni care aparent luptau pentru NATO dar in realitate erau trimisi pentru a descoperi slabiciunile americanilor si a lovi din interior.